
Adrian Păunescu a fost un scriitor cunoscut și apreciat de un număr mare de cititori, iar multe dintre citatele lui au rămas în gândurile oamenilor, chiar și la zece ani de la moartea artistului.
Adrian Păunescu a decedat pe data de 5 noiembrie 2010, la vârsta de 67 de ani, în urma unui stop cardiac, așa cum a murit și mama lui Gabriel Cotabiță.
Iată câteva dintre citatele celebre ale poetului:
1. „Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu și a povesti dragostea”
2.
„Dacă tu ai dispărea
Și din râsu-mi și din plânsu-mi
Te-aș găsi în sinea mea,
Te-aș zidi din mine însumi”
3. „Miros de la miros se va aprinde”.
4. „Dor mi-a fost de dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră”.
5. „Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea”.
6. „Şi-a cumpărat mobilă dintr-un lemn atât de scump încât săracul n-a mai avut bani şi pentru cărţi”.
7. „Ei atât de lipsiţi de logică sunt încât nici nu ştiu dacă sunt”.
8. „Sunt un om liber”
Sunt un om liber
Adică
Nu-i este nimănui
Milă de mine.
Nu mi-am dorit
Această libertate
Dar o păstrez
Şi mă laud cu ea.
Sunt un om liber.
Nu permit nimănui să-i fie milă de mine.
Şi sunt
Şi mai liber decât credeam
Nici n-am cui permite
Să-i fie milă de mine.
9. „Totuși, iubirea”
Și totuși există iubire
Și totuși există blestem
Dau șumii, dau lumii de știre
Iubesc, am curaj și mă tem.
10. „Bolnavi unanim”
La 10 ani de la moartea poetului Adrian Păunescu, în mediul online s-a viralizat o poezie de-a dreptul cutremurătoare, care poate fi considerată o premoniție a ceea ce se întâmplă în întreaga lume, în contextul pandemiei.
„Si ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Si medici, si pacienți,
Si părinți, si copii?
Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Bandaje și paranteze?
Ce-ar fi dacă,
În urma dreptului legitim
De a ne îmbolnăvi,
Chiar ne-am trezi,
Că ne-am îmbolnăvit
Și n-avem cui ne adresa,
N-avem pe cine chema?
Ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi
Cu toții
Deodată?
Miroase-a carantină peste veac,
Bolnavii sunt chemați să se supună,
la încercarea ultimă, comună,
să li se spună: nu mai aveți leac.. ”
Citate celebre ale lui Adrian Păunescu
Unul din cei mai prolifici poeți români, Adrian Păunescu, a fost apreciat mai ales pentru vorbele sale. Iată câteva citate celebre ale publicistului:
Citeşte şi:
VIDEO Biografie – Adrian Păunescu, omul literelor
AUDIO/ VIDEO Adrian Păunescu a murit. Inima poetului a încetat să bată vineri, la ora 7.15
Citate de opinie:
„Miros de la miros se va aprinde”.
„Dor mi-a fost de dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră”.
Citeşte primele versuri în memoria lui Adrian Păunescu. Lasă şi tu un mesaj!
„Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea”.
„Şi-a cumpărat mobilă dintr-un lemn atât de scump încât săracul n-a mai avut bani şi pentru cărţi.”
Adrian Păunescu a recitat prima oară „La adio!“, la Braşov, la 1 ianuarie 1983 / VIDEO
Citat anotimp:
„Iarna asta cu zapezile verzi.”
Citat artă:
„O statuie cu lucrătorii în ea.”
AUDIO Ascultaţi-l aici pe Adrian Păunescu de pe patul de spital
Citat cuvânt:
„Cuvântul soare în cuvântul cer apune”
VIDEO/Doliu şi în lumea virtuală. Mesaje emoţionante pe Facebook pentru Adrian Păunescu
Citat logică:
„Ei atât de lipsiţi de logică sunt încât nici nu ştiu dacă sunt.”
Citat lumină:
„Lumina mea îngroapă-te cu mine, la primăvară poate încolţim.”
VIDEO „Dincolo de fariseismul şi ignoranţa unora, poetul Păunescurămâne o coloană importantă şi definitivă a liricii româneşti”
Vasile Şeicaru: Datorită lui Adrian Păunescu am devenit ceea ce sunt azi: cântăreţul de folk
VIDEO/Vezi aici cum umplea Adrian Păunescu stadioane-La Galaţi a strâns peste 50.000 de oameni
Citat femeie:
„Dacă cu o singură femeie am fost în stare să fac o fată ca Ana-Maria, vă daţi seama ce putem face toţi împreună. „
Mari personalităţi ale vieţii politice şi culturale deplâng moartea poetului Adrian Păunescu
EXCLUSIV Scriitorul Fănuş Neagu pentru Păunescu: „Sper să-i dea Dumnezeu tărie să revină!”
EXCLUSIV VIDEO Imagini de la ultima zi de naştere a poetului Adrian Păunescu