Cine este momo

Un tată de familie a depus o plângere în justiţie în vestul Franţei, pentru „punerea în pericol a vieţii unei persoane” împotriva YouTube şi WhatsApp şi statul francez, după moartea fiului său în vârstă de 14 ani la mijlocul lunii octombrie, relatează marţi Agerpres, care citează AFP.

momo challenge

Procurorul oraşului din Rennes, Nicolas Jacquet, a confirmat plângerea depusă luni de părintele adolescentului.

Kendal a fost găsit mort în camera lui, spânzurat cu centura sa de kimono. Băiatul era bine integrat în societate şi nu s-ar fi sinucis dacă, potrivit familiei sale, nu ar fi luat parte la jocul pe internet ‘Momo Challenge’. Accesibil prin mesageria WhatsApp, acest joc macabru îi ameninţă pe participanţi şi îi incită să comită acte periculoase care pot merge până la moarte.

„Acuz YouTube, Whatsapp şi site-ul rencontre-ados.com pentru că nu îi protejează pe tineri”, a declarat AFP, René Gattino. „Consider că statul nu a luat suficient în calcul pericolele la care sunt expuşi tinerii prin aceste jocuri”.

Prin acest demers, familia băiatului vrea în primul rând să alerteze opinia publică şi să evite producerea altor drame de acest fel. O anchetă a fost deschisă în octombrie după moartea adolescentului care lua parte la ‘Momo Challenge.

Potrivit părinţilor, băiatul nu s-a sinucis, ci s-a aflat sub puterea acestui ‘joc’ periculos accesibil prin WhatsApp. Familia adolescentului a povestit că unele „provocări”, la care se supusese adolescentul, îi lăsau urme pe corpul său, precum laceraţii sau vânătăi.

Ministrul de interne, Gerard Collomb, a fost chestionat recent de secretarul pentru educaţie, Gabriel Attal, în legătură cu riscurile pe care le presupune jocul ‘Momo Challenge’. Potrivit lui, „cei tineri sunt supuşi unei presiuni psihologice, fiind obligaţi să realizeze o serie de provocări multe dintre ele periculoase”.

„În caz de nerealizare a acestora, victimele sunt ameninţate că datele lor personale şi fotografii, în prealabil piratate, vor deveni publice, sau sunt chiar ameninţate cu moartea”, susţine Attal care se întreba ce dispoziţii sunt prevăzute în Franţa pentru a proteja tinerii de acestei de practici.

În primăvara anului 2017, poliţia franceză a avertizat asupra riscurilor unui joc similar, ‘Blue Whale Challenge’, care îi incita pe tineri să realizeze timp de 50 de zile provocări din ce în ce mai periculoase, până la ultima etapă: sinuciderea.

Poveștile din jurul provocării „Momo”. Ce reprezintă imaginea care îi sperie pe copii pe internet

O nouă isterie virtuală pune stăpânire pe întreg mapamondul. După fenomenul ”Balena albastra”, care a creat panică anul trecut, acum provocarea ”Momo” este cea care îi sperie pe copii, inclusiv pe cei din România.

Este vorba despre o imagine înfricoşătoare care apare brusc în timpul unor jocuri sau clipuri online. De aici s-a propagat un întreg scenariu, care i-a înfiorat şi pe părinţi.

Momo are ochi bulbucaţi, păr negru răvăşit, o grimasă monstruoasă şi picioare de găină. Imaginaţi-vă că această arătare apare brusc în timp ce copilul se uită la desene animate pe Youtube, de exemplu. Şi a apărut până acum în faţa a milioane de fetiţe şi băieţi din întreaga lume.

Bogdan Botezatu, Director cercetare amenințări informatice la o firmă IT: „Această creatură e de fapt produsul unei întregi comunităţi, nu e a unei comunităţi de dezvoltatori de jocuri ci rodul minţii unor grupări probabil de adolescenţi sau copii care vor să sperie alţi copii prin expunerea la conţinut neadecvat.”

Imaginea s-a propagat online, la fel şi poveştile din jurul ei. Se spune că acum Momo a devenit un joc prin care indivizi necunoscuţi le cer copiilor prin intermediul reţelelor de socializare să execute diverse misiuni periculoase, doar că totul pare să fie numai o legendă. O legendă care a fost însă amplificată chiar de implicarea unor vedete de talie mondială. Inclusiv Kim Kardashian a avertizat părinţii cu privire la ameninţarea Momo. Până acum, singurul lucru cert este că în ciuda tuturor relelor, Momo îi fascinează pe copii care o şi distribuie masiv.

Jeni Chiriaj, psiholog: „În primul rând este cercul vicios al anxietăţii şi să zicem trăirile asociate cu anxietatea respectivă. au nevoie pur şi simplu de acea descărcare de adrenalină care îi determină pe ei să dorească starea aceea de frică intensă. Ei pur şi simplu sunt dominaţi de emoţii şi emoţiile câteodată nu neapărat crează dependență, dar au nevoie de această provocare şi şi-o căută.”

Imaginea există din 2016 şi reprezintă de fapt o sculptură a unui artist japonez. Aceasta s-a viralizat însă abia anul trecut, fiind asociată cu un incident nefericit petrecut cu un copil în Argentina.

Bogdan Botezatu, Director cercetare amenințări informatice la o firmă IT: „Singura modalitate efectivă de protecţie împotriva acestui tip de conţinut e instalarea unei soluţii de control parental, dar completată de atenţia părintelui.”

Jeni Chiriaj, psiholog: „Trebuie să intervenim cu ajutorul specialistului sau nu, tocmai pentru a ajuta copilul să regleze trăirile asociate cu astfrel de zvonistici care să spunem sunt atât de contagioase încât sunt foarte răspândite în cercul lor de apartenenţa şi foarte departe de noi adulţii. Au nevoie de noi să-i ajutăm să facă diferenţa între planul ficţiunii şi planul realităţii.”

Deocamdată Momo rămâne doar o figură înfricoşătoare devenită virală pe Internet pentru că poliţiştii nu au putut stabili încă o legătură directă între jocurile asociate acestei imagini şi unele tragedii cu copii petrecute în ultimul an şi care iniţial au fost puse pe seama acestei provocări.

Sursa: Pro TV

Etichete: , , , , ,

Dată publicare:01-07-2019 18:54

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Un nou joc online periculos pare să ia amploare în rândul copiilor și adolescenților. Este vorba de „MOMO challenge”, care provoacă participanții la diferite acțiuni, amenințându-i chiar și cu moartea în cazul în care nu-și îndeplinesc sarcina. Jocul a ajuns și în Republica Moldova. În centrul acțiunii este o păpușă înspăimântătoare, inspirată dintr-un personaj popular japonez. Artistul care a creat-o spune că a distrus originalul încă de anul trecut și că nu a avut niciodată intenţia de a crea probleme. 

Ce presupune jocul MOMO challenge

Jocul este accesibil pe aplicaţiile de mesagerie instant, pe Youtube, rețelele de socializare, Fortnite, Minecraft și a apărut chiar în episoade „Peppa Pig”. 

La prima etapă „MOMO challenge” caută să afle cât mai multe detalii din viața personală a jucătorilor. Apoi provoacă participanţii, prin ameninţări, să comită acte periculoase care pot merge până la moarte.

Aşa a intrat în joc şi Bianca, o elevă de 13 ani din Chişinău. Mama acesteia spune că a descoperit jocul în telefonul fiicei sale la scurt timp după apariția lui, astfel că Bianca nu a reușit să discute decât foarte puţin cu personajul necunoscut. În cazul unui prieten de-al fetei, conversaţia a ajuns, însă, la provocări distructive, scrie canal3.md.

„Trebuia să aprindă la 12 noaptea, 12 lumânări sau să vandalizeze casa vecinului, să spargă geamuri. Toate acestea trebuiau filmate şi expediate lui. L-a ameninţat că ştie totul despre el şi părinții lui și că trebuie să facă ce i se cere”, a povestit eleva Bianca.

Unii părinţi din Republica Moldova au apelat la ajutorul psihologului pentru a-şi scoate copilul din mrejele acestui joc. „Părinţii mi-au povestit că copilul lor doarme rău, se trezeşte cu o frică mare. În aceste jocuri se folosesc ameninţări la adresa părinţilor. Li se sugerează că dacă nu vor îndeplini o anumită sarcină, vor avea de suferit părinţii”, a afirmat psihologul, Tatiana Cozman.

Cei de la Procuratura Generală spun că nu au primit nicio plângere de la părinţi în legătură cu acest joc, respectiv, nu au început nicio investigaţie.

De unde vine MOMO

Păpuşa, înaltă de un metru, cu ochii bulbucaţi, faţa sfrijită şi părul lăţos, este inspirată dintr-un personaj popular japonez, fantoma „ubume”, care reprezintă o femeie decedată după ce a născut, a explicat Keisuke Aiso, directorul unei fabrici specializate în confecţionarea accesoriilor pentru seriale televizate, Link Factory, scrie Agerpres.

„A fost creată pentru a speria oamenii, dar nu pentru a le face rău”, a subliniat artistul. 

Păpuşa a fost prezentată, pentru prima dată, în 2016, în cadrul unei expoziţii din Ginza, un cartier luxos din Tokyo, dar nu a atras atenţia la acel moment. Marioneta era una dintre numeroasele păpuşi realizate de Keisuke Aiso pe tema fantomelor. 

Efectele MOMO în alte țări 

O serie de sinucideri raportate în rândul tinerilor din întreaga lume din țări precum Columbia, Argentina și India au făcut legătura cu acest joc.Decesele au provocat panică iar forțele de ordine au emis avertismente cu privire la joc.Mai mulți părinți din Marea Britanie au dezvăluit cum copiii lor au început să plângă după ce au fost întrebați despre MOMO. 

În Franţa, un tată a depus, la finalul lui 2018, o plângere la poliţie împotriva YouTube și WatsApp, după moartea fiului, găsit spânzurat în camera sa. Băiatul ar fi căzut în capcana „MOMO Challenge”, crede familia acestuia.

MOMO, o farsă?

Organizațiile de caritate pentru copii au sugerat că avertismentele despre presupusa amenințare provocată de provocarea Momo sunt știri false răspândite de adulți. Potrivit The Guardian, avertismentele ar încuraja copiii să caute materiale periculoase pe internet.

Potrivit Vox, MOMO a luat amploare anume din cauza fricii părinților. „Experții spun că nu există indicii de provocare a suicidului la copii de când povestea a devenit virală. YouTube a declarat anterior că nu a avut nici o dovadă de videoclipuri care să promoveze provocarea”, notează sursa.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri

Percheziții în penitenciarele din toată țara: La mijloc ar fi mai un șir de infracțiuni de șantaj

Percheziții în penitenciarele din toată țara: La mijloc ar fi mai un șir de infracțiuni de șantaj

Regatul Unit se pregătește pentru cea mai mare grevă din ultimii 10 ani: Poliţia de frontieră din Anglia şi Franţa va fi în grevă timp de patru zile

Regatul Unit se pregătește pentru cea mai mare grevă din ultimii 10 ani: Poliţia de frontieră din Anglia şi Franţa va fi în grevă timp de patru zile

GÂNDUL ZILEI: Cine controlează trecutul controlează viitorul. Rusia își rescrie manualele de istorie

GÂNDUL ZILEI: Cine controlează trecutul controlează viitorul. Rusia își rescrie manualele de istorie

Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

You May Also Like

About the Author: Ivan Istrati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *