Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" .
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. LiviuRebreanu incheie epoca literaturii semanatoriste si poporaniste dominata de idilism si compasiune, si deschide un drum nou, in care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante.
"Ion" a fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi scriitorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Liviu Rebreanu a pornit în scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat în opera sa. Romanul este o monografie a realităților satului ardelean de la începutul sec. al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru pământ, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care-o posedă,fapt ce justifică acțiunile personajelor. Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei narative, din multitudinea planurilor de actiune si din numarul mare de personaje(80) .
Perspectiva narativa
"Ion" apartine speciei literare romanul. Perspectica narativă este auctorială, făcută din punctul de vedere al unui narator detaşat, obiectiv, care nu intervine în desfăşurarea acţiunii prin comentarii sau explicaţii, un narator omniscient şi omniprezent, care relatează la persoana a treia, prin focalizare zero, dând cititorului impresia că stăpâneşte naraţiunea..Stilul e neutru, impersonal, limbajul e regional. Romanul este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria incipitului cu finalul si se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului .Descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei-viata.
Romanul e organizat in doua parti : "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii"si reflecta patimile conflictuale: pamantul si iubirea.La nivelul planurilor narative se disting cele doua "lumi" care sunt tratate alternativ: lumea taranimii cu lumea intelectualitatii .Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan narativ la altul realizandu-se prin alternanta,succesiunea secventelor narative valorificand inlantuirea . La nivel microtextual seremarca utilizarea tehnicii contrapunctului(prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite).
Primul plan surprinde viata tânarului taran Ion Pop al Glanetasului.Al doilea plan, paralel si interferat primului prezinta viata familiei învatatorului Zaharia Herdelea.In planuri secundare apare lupta îndârjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamântul; lupta lui Avram pentru salvarea averii implicate într-o afacere,lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra în satul Pripas; lupta fetelor si a familiilor lor pentru o partida, un mariaj cât mai bun; concurenta dintre avocatii si functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.
Tema romanului o reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. ,,Ion” dezvăluie o tema care l-a preocupat pe scriitor de-a lungul întregii sale creaţii:viata satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in care demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in functie de avere, de pamant.
Titlul este simbolic-ION=NOI si este dat de Ion al Glanetasului ,personajul eponim al romanului.
Coordonate spatio-temporale
Detaliile toponimice (Armadia, Pripas) dau veridicitate prezentării şi îl familiarizează pe cititor cu aspectele etnografice şi sociale ale lumii prezentate. Prin urmare, descrierea ilustrează condiţia socială a unor personaje şi anticipează rolul acestora în desfăşurarea narativă.
Ion – de Liviu Rebreanu
Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu este publicat în anul 1920, apărut în perioada interbelică, este un roman realist și obiectiv. „Ion’‘ este un roman social și realist de inspirație rurală, având un caracter monogafic, dar în același timp prezintă și destine umane individuale.
Liviu Rebreanu a fost un scriitor român, prozator, dramaturg și membru titular al Academiei Române.
Titlul romanului poartă numele personajului principal Ion,este personaj eponim, reprezentant tipologic al unei categorii sociale, astfel autorul redă destinul individual al țăranului român în lupta pentru dobândirea pământului.
Tema principală romanului prezintă problematica pământului, viața satului transilvănean la începutul sec. XX. Alte teme avem: tema îmbogățirii, a iubirii, a destinului.
Relația incipit-final – se află într-o relație de simetrie, deoarece drumul care intră și care iese din satul Pripas, nu face altceva decât să ne reprezinte intrarea și ieșirea din lumea ficțiunii. De altfel, primul capitol se numește Răsăritul , iar ultimul capitol, Apusul, gândindu-ne liniar, am putea vedea întregul roman ca o lungă zi a unei tragedii antice. La început romanul începe cu o sărbătoare, iar la final se termină tot cu o sărbătoare ( sfințirea bisericii).
Perspectiva narativă este obiectivă, iar focalizarea este zero. Naratorul este omniscient și omniprezent.Narațiunea este realizată la pers. a-III-a.
Tehnici narative folosite avem: tehnica detaliului și contrapunctul (contrapunerea celor două planuri: al țărănimii și al intelectualității).
Indicii spațio- temporali au rolul de a crea cititorului iluzia realului, caracteristică specifică realismului.
Din punct de vedere temporal, acțiunea este plasată la începutul sec.XX, pe durata a mai multor ani, în regiunea Ardealului.
Din punct de vedere spațial, acțiunea se desfășoară în cea mai mare parte în satul Pripas, în Ardeal, dar și în ținuturile apropiate .
Conflictul este atât exterior (Ion cu celelalte personaje ale romanului) cât și interior( Ion cu sinele, frământările din sufletul lui, prins între patima pentru pământ și iubirea pentru Florica).Și un conflict secundar, care redă răfuiala dintre preotul Belciug și învățătorul Zaharia Herdelea.
Structura operei
Romanul este împărtit în două părți: Glasul pământului (șase capitole) și Glasul iubirii (șapte capitole).
Momentele subiectului literar
Expozițiunea este amplă, este constituită din obiceiurile din satul Pripas, împreună cu personajele, în centrul aflându-se Ion. Elementele simbolice: drumul, hora, casele,declanșează firul epic al romanului.
Intriga debutează prin sosirea lui Vasile Baciu la cârciumă.
Desfășurarea acțiunii prezintă pe mai multe planuri narative evoluția personajelor și a relațiilor dintre ele. Se folosește tehnica detaliului, specifică realismului. Vasile Baciu îl amenință pe Ion că vrea să o seducă pe Ana ca să îi poată lua averile, vorbindu-i urât acestuia și reamintindu-i că nu va reuși pentru că are grijă de ea. Același lucru îl făcuse și el cu mama Anei pentru a obține pământ, aceasta fiind o tânără bogată. Ana se îndrăgostește de Ion, dar conflictul dintre Ion și George se amplifică, deoarece George o iubea pe Ana. Fiind bătută și de soț și de tată ei, Ana se sinucide, iar în cele din urmă moare și copilul nefiind bine îngrijit de catre părinții lui Ion. Ion rămâne singur și bogat.
Punctul culminant este constituit atunci când Ion îi declară iubire Floricăi, dar este prins de George, care într-un final îl omoară.
Deznodământul începe cu arestarea lui George pentru omorârea lui Ion, iar averea acestuia din urmă revine bisericii.
În concluzie, opera literară „Ion” este o capodoperă a literaturii române, un roman realist, obiectiv în care autorul este impersonal și creează un univers ficțional al vieții rurale de la începutul sec.XX, și se încadrează în curentul literar numit realism.
Acum patru zile, reacţia lui Stelian Ion după analiza Comisiei de la Veneţia a fost una de tip ”v-am zis eu?”. ”Regimul Iohannis”, acuza el pe 18 noiembrie, ”nu va ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia”. Nici n-a fost nevoie: mai repede decît se aştepta oricine, MCV-ul, vreme de 15 ani sperietoarea României, a fost ridicat. Aproape pe neaşteptate.
Stelian Ion văzuse în raportul Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei numai că ”Iohannis a ţinut morţiş să fie adoptate şi să promulge în grabă aceste legi, pentru că ştia că sînt nişte legi cu probleme, care vor oligarhiza sistemul de justiţie” şi că ”pentru Iohannis e mai important să creeze nişte instrumente cu care să controleze justiţia, decît să promoveze o legislaţie sănătoasă şi o justiţie independentă”. Ion avertiza că ”analiza Comisiei de la Veneţia, care urma să vină în cîteva zile, va conţine critici importante”. N-a venit nicio analiză, a venit ridicarea MCV-ului. În schimb, ”analiza lui Ion” avea critici severe şi previziuni din cele mai sumbre.
Pentru USR, mantra lor cu justiţia şi ”lupta anticorupţie” a fost un fel de coloană vertebrală a partidului. Atît de strîns s-au legat useriştii de aceasta, încît se pare că, odată cu MCV-ul, li se va surpa partidul. Oricum, discursul unui om ”de bază” al său, vorbim de Stelian Ion, nu mai are, de acum, niciun fundament. Stelian Ion însuşi, ”pîrîciosul clasei”, şi-a pierdut ”obiectul muncii”: toţi elevii au stat îndeajuns de cuminţi în bănci, încît Comisia Europeană să nu le mai scadă nota la purtare. Degeaba, în 15 septembrie 2022 Stelian Ion avertiza că ”Predoiu ar face bine să îşi ia legile justiţiei înapoi şi să le promoveze, ţinînd cont de observaţiile de pînă acum ale Comisiei de la Veneţia, GRECO şi MCV”. Degeaba insista fostul ministru userist al justiţiei că raportul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, publicat atunci, arată că ”nu este o surpriză că instituţiile importante din Europa, care n-au nicio legătură cu jocurile şi interesele politice din România, pun accent pe justiţie independentă şi luptă anticorupţie eficientă. Surpriza rămîne că politicienii din PSD-PNL-UDMR şi chiar preşedintele Iohannis cred că pot păcăli instituţiile.europene. Mesajul pe care l-a primit astăzi ministrul Predoiu de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este cît se poate de clar: Trebuie să respecte avizele de pînă acum ale Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO şi să accepte modificarea proiectelor legilor justiţiei în acest sens. Este necesară, de exemplu, reîntregirea competenţei DNA” ş.a.m.d.
Marele avocat al Codruţei Kovesi, care n-a pierdut niciun moment să umble cu pîra la Bruxelles şi fusese în fruntea useriştilor care au sesizat Comisia de la Veneţia în legătură cu legile justiţiei din România şi pe ministrul Predoiu, că ”a refuzat cu îndîrjire să ceară opinia Comisia de la Veneţia înainte de a trimite legile justiţiei în Parlament”, şi-a înghiţit limba. Unde sînt acum ”jocurile politice pe care le face şi declaraţiile mincinoase prin care încearcă să aburească opinia publică din ţară şi instituţiile europene”, pe care el acuza atunci? La coş, aş spune. La un coş de gunoi, de la Bruxelles, ca toate celelalte ”denunţuri” useriste.
Nu numai un om suferă o înfrîngere, azi. Ci un întreg sistem. Cel al obedienţei, al ”pîrii” la Comisia Europeană, sau ”de la Veneţia”, sau la alte comitete şi comiţii de la Bruxeles, de la care se poate spera la o „intervenţie”, un ajutor, un şantaj, ceva. Parafrazînd unul din aceste denunţuri ale lui Ion şi alor săi, ”este evident că nu poţi avea o (…) independenţă şi nu poţi să combaţi eficient (…), dacă introduci în lege instrumente prin care (te) subordonezi politic”. Punctele şi parantezele îmi aparţin. A fost nu o dată un joc politic infam, care a ţinut o vreme şi a minţit pe mulţi. Dar jocul ”reziştilor” şi a luptei lor anticorupţie a luat sfîrşit. Rămîne lecţia lor, anii pierduţi, şanse ratate şi atîta energie risipită, în van. Înţeleg tristeţea lui Ion. E şi a mea, dar din altă perspectivă.
