
Hristos a înviat! Creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului. Credincioșii au primit Lumina Învierii lui Iisus Hristos, conform tradiției, în toată țara. Este prima sărbătoare fără restricții după pandemie, astfel că oamenii au mers la biserici în număr mare. Preoții din toate bisericile din țară se roagă pentru pace, într-un nou context întunecat, de data aceasta de războiul din Ucraina. Pentru prima dată, Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim va fi trimisă din România și în Republica Moldova și Ucraina.
Este cea mai importantă sărbătoare pentru întreaga creştinătate. În această noapte, lumina învinge întunericul, iubirea învinge moartea şi duşmănia, astăzi ne oprim pentru câteva ore, ne tragem sufletul şi ne îndreptăm către noi. Trăim momente care ne găsesc mai buni, mai liniştiţi, în mijlocul familiei, mai atenţi la semenii noştri. Milioane de români au venit la biserică pentru a primi vestea Învierii lui Iisus Hristos, pentru ca mai apoi să ia Lumina Sfântă şi să ducă vestea mai departe.
Sărbătoarea Paştelui este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.
Echipa Digi24.ro vă urează Sărbători Fericite!
VIDEO. Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim în România, trimisă și în Republica Moldova și Ucraina
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim a ajuns în România în jurul ore 19:00 pe Aeroportul Henri Coandă. De acolo, reprezentanți ai bisericilor din toată țara au luat-o pentru a o duce credincioșilor. Pentru prima dată, Lumina Sfântă ajunge din România și în Republica Moldova și Ucraina.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de partriarhul Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă a fost trimisă pentru prima dată și comunităților din Republica Moldova și Ucraina
„Este prima dată când fraţii noştri de peste Prut vin la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Ţara Sfântă. Aceasta va fi transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Moldovei.
PS Ieronim Sinaitul: Sfintele Paşti să ne dăruiască pace în lume
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a îndemnat sâmbătă la rugăciune pentru ca Sărbătoarea Sfintelor Paşti să dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni.
„Vă dorim Sărbătoarea Sfintelor Paşti cu lumină şi să petreceţi această noapte mântuitoare cu multă speranţă, rugându-ne împreună la Dumnezeu, în deplină frăţietate şi solidaritate, să ne dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni. Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat asupra lumii noastre”, a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, după primirea Luminii Sfinte.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară de către de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Lumina Sfântă, un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an
Lumina Sfântă este un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare. Între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc despre care, cei care au asistat la miracol, spun că se pogoară din cer.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Verificarea o fac trei polițiști, de obicei un arab, un turc şi un evreu. Rolul lor este de depista dacă există vreo sursă de foc în încăperea sfântului mjormânt. De asemenea, polițiștii îi percheziționează pe cei care pătrund acolo, în momentul ceremoniei religioase. După ce le permit accesul, luminile se sting și uşa se sigilează.
Patriarhul ortodox al Ierusalimului este și el controlat de poliţişti, în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Acesta desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică.
Editor : Liviu Cojan
„Pandemia nu a putut întrerupe această iubire milostivă a lui Hristos pentru noi. Ne bucurăm că această lumină acum se răspândeşte în toată ţara, dar şi în ţările vecine. Va ajunge şi în Republica Moldova, şi în Ucraina, prin Suceava, şi în Cehia, printr-o delegaţie care vine să ia lumina aceasta din Satu Mare, din Nordul României”, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la procesiunea primirii Sfintei Lumini, în Catedrala Patriarhală.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această lumină să fie purtată în sufletele noastre cu evlavie şi cu bucurie şi să o răspândim în jurul nostru prin cuvinte de încurajare, prin fapte de ajutorare, mai ales faţă de cei care sunt trişti, faţă de cei care sunt pribegi sau refugiaţi din Ucraina
Patriarhul Daniel:
Sute de oameni au participat la Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală, oficiată de Patriarhul Daniel Patriarhul Daniel
Recomandări
Afacerea „ciocurile de rață”. În cazurile de corupție ale foștilor săi absolvenți, Serviciul Român de Informații nu găsește informațiile nici când sunt publicate în Monitorul Oficial
Preoții merg către credincioși să împartă Lumina Învierii Unii dintre credincioși au ales să poarte mască de protecție. După doi ani de restricții aceasta nu mai e obligatorie, ci recomandată în spații aglomerate Mai mulți credincioși, în timpul Slujbei de Înviere
Recomandări
O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: ‘M-a afectat foarte mult’
Observatornews.ro
Începe „epoca de aur” pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
FANATIK.RO
Tradiții, superstiții și obiceiuri de Întâmpinarea Domnului 2023. Ce aliment nu ai voie să mănânci. Este interzis sub orice formă în această zi sfântă
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată
Numerosi artisti romani cunoscuti au sustinut un concert de Paste, care a fost difuzat sambata. Alte doua concerte ale unor cantareti faimosi sunt programate pentru duminica, in ziua de Paste.
„Hristos a inviat! – 100 de artisti pentru voi” este numele primului concert, iar printre cantareti s-au numarat Paula Seling, Luminita Anghel, Nico, Oana Sarbu, Adrian Daminescu, Mihai Georgescu, Doru Todorut, George Miron, sopranele Felicia Filip, Irina Iordachescu, Irina Baiant si Laura Bretan, tenorii Marcel Pavel, Vlad Mirita si Andrei Lazar.
De asemenea, au mai participat Grupul Vocal Acapella (condus de George Miron) si Corul de Copii Sunetul Muzicii (condus de Cristina Manoliu), Maia Tudor, precum si Orchestra Simfonica Bucuresti. Compozitor a fost Andrei Tudor, iar versurile apartin Andreei Andrei.
Iata mai jos concertul:
In ziua de Paste are loc si concertul #separatidarimpreuna, care va fi difuzat live simultan pe mai multe posturi TV, la ora 19:50 – Digi 24, Pro Tv, Antena 1 si Kanal D.
Artistii Anda, Horia Brenciu, Damian Draghici, Feli, Virgil Iantu, Florin Ristei, Sore si Iuliana Tudor vor lasa piesa „Impreuna”, alaturi de Orchestra Romana de Tineret si HaHaHa Production.
Acesta este tot un concert caritabil, iar publicul poate dona 2 euro printr-un mesaj la numarul 8827, cu textul DONEZ. Proiectul a fost demarat de Timisoreana, care doneaza un milion de lei catre Crucea Rosie Romana.
Tot duminica se va desfasura online gratuit Concertul Andries la unteatru. Concertul va fi transmis online, de la ora 20:00, si va fi disponibil pe Facebook (aici) si pe YouTube (aici).
Citește și:
De ce are AUR succes în ”afacerea” politică. Comparativ, ”business-ul” USR e în faliment: ”Nu există acolo unde a câștigat alegerile”
AUR și USR sunt în opoziție, însă se pare că doar unul dintre cele două partide are succes în ”afacerile politice”, pe când celălalt arată tot mai mult ca un business în…
Doi jurnaliști au fost amendați de CNA cu 10.000 de lei pentru că și-au permis să discute despre doctoratul plagiat al lui Lucian Bode VIDEO
Jurnaliștii postului B1TV, Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, au primit o amendă din partea CNA pentru o emisiune în cadrul căreia au dezbătut subiectul lucrării de doctorat plagiate de…