din care

MILOSTÉNIE s. f. (Învechit și popular) 1. Milă1 (I 1, 3). Voi milostenie nu aveți (a. 1 550-1 600). GCR I, 8/27. Cu milosteniia întîi urgiia sufletului domoli-o-veri. CORESI, EV 52. Milosteniia rămîne în viaci neclătită. PRAV. 255, cf. LEX. MARS. 194. Puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută. CREANGĂ, P. 214. 2. Milă1 (I 4). E eu în mulția milosteniei tale intrai în casa ta. PSALT. 6. II. (De obicei în legătură cu verbe ca „a face”, „a da”, „a cere” etc.) 1. Binefacere care se face cuiva, ajutor, pomană care se dă cuiva; (concretizat) ceea ce se dă de pomană; milostivire (3), (învechit și popular) milă1 (II 1). Venriu mil[o]stenie se facu întru limba mea. COD. VOR. 62/11. De-i agiutat cu cuvîntul sau milostenie derept vrun mișel toate le vor căuta îngerii (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 454/6. Cela ce face milostenie și strigă și arată oamenilor că face, nemica acela de milosteniia lui nu i-e folos. CORESI, EV. 49, cf. 52, 74. Vom da m[í]l[o]stenie săracilor (a. 1642). GCR I, 96/39, cf. PRAV. 291. Milosteniia voastră să nu o faceți înaintea oamenilor. N. TEST. (1 648), 8r/9. Da lipsiților milostenie. DOSOFTEI, V. S. septembrie 25r/1. Deschis-au ochii iarăș altui orb, carele șădea lîngă Erehon și cerea de la oameni milostenie. CHEIA ÎN. 88v/4, cf. 18r/13. Strîngea milostenie (a. 1 705). URICARIUL, II, 100/14. Pohteaște de la noi.. . împărțirea milosteniei. ANTIM, P. 162. Dară cîte milostenii ce făcea fără număr, de nu le poate povesti nime. N. COSTIN, LET. II, 7/20. Cu milostenie îș ține viiața. NECULCE, L. 66. După aceasta au făcut Basarab Vodă multă milostenie cu mulți săraci. ȘINCAI, HR. II, 133/31. D[u]mnezeu iubeaște milosteniia, așa dar și pre milostiv. MOLNAR, RET. 30/22. Ați aruncat unui sărman o mică milostenie. MARCOVICI, D. 398/21. Împărți milostenii la săraci. GORJAN, H. I, 28/30. Cerea milostenie. BĂRAC, T. 50/16. Să vii sîmbătă, moșicule, că astăzi nu face boierul milostenii. FILIMON, O. I, 256. Am pățit și noi ca un cerșitoriu, care ședea pe comoară și cerea milostenie. CREANGĂ, P. 134. În cele din urmă, se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii. ISPIRESCU, L. 380, cf. BELDICEANU, P. 123. Îmbla adeseori, pe la alți oameni mai cu dare de mînă după milostenie. SBIERA, P. 177. Făcînd în toată joia cîte o milostenie. PAMFILE, COM. 57. Îmblâ prin sat după milostenie. ALR II 3 206/386, cf. ALR I 451/573. Îi tremură mîna de milostenie. Se zice, în bătaie de joc, despre un om zgîrcit. Cf. ZANNE, P. II, 783. ◊ Cutie de milostenie v. c u t i e. 2. Danie, ofrandă făcută unei biserici, unei mănăstiri etc. sau slujitorilor acestora. Merg oamenii la besearecă să ducă acolo milă den carele fac milostenie popilor (a. 1 579-1 580). GCR I, 25/20. Spre . . . biserici și mănăstiri. . . milostenie făcea. N. COSTIN, LET. II, 98/8. Au dat și ei milostenie la sfîntul mormînt (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 176/17. N-au rînduit alt mijloc de chivernisală sfintelor biserici, fără numai cu milostenia pravoslavnicilor creștini (a. 1743). URICARIUL, I, 54. Poate că maicele din schit primeau . . . milostenii de la boierii vecini. GALACTION, O. 315, cf. ALR II 3 522/386, 514, 520. – Pl.: milostenii. – Din slavonul mediobulgar милостиниіа, prin apropiere de cuvinte formate cu sufixul -enie.

1. În ce constă faptele de milostenie?
Faptele de milostenie sunt acţiunile caritabile prin care venim în ajutorul aproapelui în nevoile lui trupeşti şi spirituale. A instrui, a sfătui, a mângâia, a încuraja sunt fapte de milostenie spirituală, ca şi a ierta şi a suporta cu răbdare. Faptele de milostenie trupească sunt, mai ales, a-i hrăni pe cei flămânzi, a-i adăposti pe cei fără locuinţă, a-i îmbrăca pe cei zdrenţăroşi, a-i vizita pe bolnavi şi pe cei închişi, a-i îngropa pe cei morţi. Printre aceste gesturi, pomana făcută celor săraci este una dintre principalele mărturii ale iubirii frăţeşti: ea este şi o faptă de dreptate plăcută lui Dumnezeu. Catehismul Bisericii Catolice nr. 2447

Este dorința mea vie ca poporul creștin să reflecteze în timpul jubileului asupra faptelor de milostenie trupească și sufletească. Va fi o modalitate pentru a trezi conștiința noastră adesea ațipită în fața dramei sărăciei și pentru a intra tot mai mult în inima evangheliei, unde săracii sunt privilegiații milostivirii divine. Predica lui Isus ne prezintă aceste fapte de milostenie ca să putem înțelege dacă trăim sau nu ca discipoli ai săi. Să redescoperim faptele de milostenie trupească: a da de mâncare celor înfometați, a da de băut celor însetați, a-i îmbrăca pe cei goi, a-i primi pe străini, a-i asista pe bolnavi, a-i vizita pe cei închiși, a-i îngropa pe morți. Și să nu uităm faptele de milostenie sufletească: a-i sfătui pe cei îndoielnici, a-i învăța pe neștiutori, a-i avertiza pe păcătoși, a-i mângâia pe cei mâhniți, a ierta ofensele, a îndura cu răbdare persoanele sâcâitoare, a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți. Papa Francisc, Bula Misericordiae Vultus.

2. Care sunt faptele de milostenie?

Numărul faptelor de milostenie este de 14, 7 trupeşti și 7 spirituale.

Fapte de milostenie trupești:

1. a da de mâncare celor flămânzi;
2. a da de băut celor însetaţi;
3. a îmbrăca pe cei goi;
4. a adăposti pe străini;
5. a vizita pe cei bolnavi;
6. a vizita pe cei închişi;
7. a îngropa pe cei morţi.

Fapte de milostenie spirituale:

1. a sfătui pe cei ce sunt în îndoială;
2. a învăţa pe cei neştiutori;
3. a dojeni pe cei păcătoşi;
4. a mângâia pe cei mâhniţi;
5. a ierta celor ce ne-au supărat;
6. a suferi cu răbdare nedreptatea;
7. a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi.

Faptele de milostenie trupești, în majoritate au fost enumerate de Isus Cristos când a descris judecata finală.

Lista de faptele de milostenie spirituale a fost făcută de Biserică, reluând texte din Biblia și aptitudini și învățături ale lui Isus Cristos: iertarea, corectarea frățească, mângâierea mâhniților, a suporta suferință etc.